Pribeag

Mi-e pleoapa

încă somnoroasă,

pe care cad picurii

unui gând blajin;

îi ascult sufletul

ce mi-a luminat noaptea,

m-a-nvăluit

cu muzica nemărginirii,

ascunzându-mi,

sub pleoapele cărunte,

tot înţelesul vieţii,

iar eu – pribeag

în propriu-mi gând…